Traseul Portovenere – Levanto este una dintre alternativele de top pentru excursioniştii experimentaţi, însă acesta nu este singurul care poate fi parcurs. Turiştii pot încerca, de asemenea, Cărarea Albastră (Sentiere Azzuro), care leagă Riomaggiore şi Monterosso, traseul fiind conectat şi cu celelalte trei sate.
Cărarea Albastră are patru secţiuni. Prima este denumită Via Dell’Amore. Este vorba, de fapt, de un drum pietonal folosit de către muncitorii de la căile ferate la începutul secolului al XX-lea. Acest drum leagă Riomaggiore de Manarola şi poate fi traseul perfect pentru o plimbare romantică: turiştii pot, la fel de bine, să viziteze Bar Dell’Amore, situat langă Manarola, unde se pot bucra de briza mării de la o terasă care se bucură de un amplasament ideal.
O altă secţiune a Cărării Albastre face legătura între Manarola şi Corniglia. Pe această parte a traseului, excursionistul poate opta pentru drumul care merge aproximativ paralel cu cimitirul, pe un paviment vechi de sute de ani, sau poate urma drumul mai larg spre Corniglia.
Traseul de la Corniglia spre Vernazza duce turiştii de-a lungul unei dumbrave de măslini. Trecând dincolo de Guvano, excursioniştii pot identifica o mică zonă de picnic traversată de un pitoresc izvor care sporeşte acea atmosferă feerică a locului. Drumul trece apoi pe langă o podgorie, ajungând în cele din urmă în Vernazza.
Traseul de la Vernazza spre Monterosso este şi el jalonat de vii şi de livezi de măslini, până când ajunge în dell’Acquapendente, o vale unde fermierii îşi desfăşoară activităţile vechi de secole: cultura a tot felul de legume, lămâi şi, de asemenea, măslini şi struguri. În această vale excursionistul se poate bucura de priveliştea unui curs de râu care cade direct în mare de pe o stâncă.
Chiar dacă traseul Sentiere Azzuro are doar 10 kilometri în lungime şi este destul de uşor de parcurs, turiştii nu ar trebui să se grăbească pentru a ajunge la destinaţie, întrucât Cinque Terre este una din cele mai frumoase zone din Italia, iar Cărarea Albastră şerpuieşte chiar prin inima acestui loc plin de tradiţii şi de frumuseţi ale naturii.